in fantasy

de ceva timp am incetat sa mai fiu atenta.
nu mai trec strada pe la semne, nu ma uit in ce autobuz urc, nu stiu cine ma suna si nu intorc capul sa vad daca am lasat apa sa curga.
sunt dintr-un manuscris cu greseli de ortografie, pe care s-a asternut un strat subtire de praf in raftul de pe care nu a plecat niciodata. si cineva si-a uitat pe langa el curajul, ca pe o umbrela in taxi intr-o zi cu lumina multa, cand la radio s-au anuntat cu abundenta descarcarile electrice. un curaj iritat ca nu i s-a dat voie sa fie rasfoit. pistruiat, cautand cu pofta zgomote, vaneaza proptit in idei lipicioase gazele timpului.
din el, semnele se dilueaza unul din celelalte.

cand eram mai mica imi era frica de culori. si de zane.si de inghetata de zmeura.
(intotdeauna ti-a stat bine alb-negruc)
cioc-cioc : parca trebuie de fiecare data sa intru intr-o cladire mare de sticla, cu multa tinichea si cu o receptionera cu casca in urechi, din care ies si intra omuleti cu seviete maro. intreb la ce etaj, fac programare, aman, revin, urc la 23 si ies prin urechea celalta la lift. stanjenita.
ce ciudat e cum gandesc in mintea de atunci greselile de azi...sau invers?!
acum vreau liniste. cu ea sa imi hranesc pofta de culori si durerea de stomac....sau nodul in gat?

claustrofobia

inainte sa sti ca stau in prajma ta
uitandu-ma peste margini inauntru
inainte sa ma duci in spate
pierzandu-mi cheile si
idoindu-mi pachetul de tigari


...poza asta merita ceva mai bun

art meets aplication

dau la schimb stare de somn dubios
prezenta de spirit buna, verde si cu ochii rosii
preferinte haotice.
uraste domnisoarele care cred ca sabia dreptatii e mereu pe strada lor
domnii stringenti si wafele cu lapte

despre imposibila legatura dintre cizmele mofturoase si peretele meu alb

stramb

vad oameni feiriciti pe
strada
trec pe langa ei
scarbita
cu zumzetul care ma ascunde intre
urechi
cu parul paranoic in ochi si
peste guler
trag pas cu pas aromele pe care le-am uitat ieri in amzei.

in urma

cochetez cu rafalele de vant cald dinspre statii
pe trotuarul celorlalti
de unde
fericirea o sa para mai putin
straina
si de unde

tu

o sa vi mai putin stingher
prin lumea mea
ca un trotuar de curva
luminat strident
la 3 dimineata
pe calea mosilor
blocat
sub balcon, langa cosul de gunoi al iubirilor mele

teatru de cartier

unde ma gasesti
cand nu ma ai in cifre,
stau in amnezii invizibile,
cartea pe care o rasfoiam s-a inchis la pagina 5 fara semn,
nu ma stii din alte locuri

sa-mi iesi in drum?

m-am impaturit colt peste colt din buzunarul plin cu maruntisuri aruncate de pomana
nu-i nici poveste

poetii poeti m-au dat peste cap

in ultimul timp
m-au facut sa depistez gauri ciudate in ciorapi
si fermoare descusute
sa caut brichetele pierdute si piersici fara semn de carte.

in ultimul timp
am si inceput sa uit de cat de mult timp e nevoie
pentru firi pop
de poeti pop
care se imbraca pop
gandesc si vibreaza pop
se hranesc cu licori pop
se hidrateaza in culori pop

artistii artisti cu fulare
....
cum spunea EL
cand ne arata spatele blocului
in multe
poze
si cu multe lumini
ne-pop
langa peretele verde
cu poze
de familie.

la ce etaj urci?

mi-am adus aminte
cum iubeam
impropriu
cum iubeam
fara eticheta
fara sa stiu
fara cuvinte
numai din ochi.

la fiecare varsta iubesti altfel si altfel,
copilareste,
universal,
extravagant,
indisolubil,
carnal,
chiulind,
citindu-l pa cioran,
fara ore,
ascunsi prin pod,
cu sticla de vin langa,
la un ceai in cotroceni,
in beri,
nisip sarat si cort prin care apa condensata se prelinge peste ochi dimineata
cand e prea cald sa mai dormi si prea frig sa iesi sa fumezi o tigara,
in case straine,
prin lumi irecuperabile,
cu copy+paste peste sechele si rani vechi,
intre perne mov,
absenti,
hoteste,
legal,
cu led zeppelin,
sarcastic,
clandestin,
neasteptat,
irepetabil,
fara ganduri,
dedicat,
cu obsesii calde,
prin gusturi moi,
intrebator,
iluzoriu,
dubios,
stiut,
nestiut,
trecand pe langa o mie de semne,
recompense,
paranoic,
responsabil,
mimand,
curat,
punk,
frivol,
de-a gata,
de tot,
printre kilograme de mere,
domestica
punct!

de ce beau domniii.....ca sa se dezmeticeasca tinerele doamne!?!

mi-am dat seama ca sunt un om al conjuncturilor....care cade cel mai adesea pe panta teoriilor proprii puse in practica...si dupa cum bine se cunoaste, se zgarie-n coate si-n genunchi de fiecare data!
e ciudat cum reusim sa confectionam oameni scosi din contexul lor natural si adaugati in cel patologic (ca normal nu are nici sensul etic de a fi inserat in discutie), si sa ii analizam...
si cel mai bine, un' sa fie mise-en-scene asta..
decat la alcoale grele si zbantuieli care se termina putin peste cota maxima de zgomot, fum, nervi si sticle de vin...
si cel mai misto la feelingu' asta pe care l-am experimentat eu este ca, cel putin in partea lui incipienta, cand eram motivata si destul de treaza... - sau mai bine zis, desi mai ametita, mai cu limba impleticindu-se intre cuvinte si virgule, mai treaza decat oricine altcineva de prin preajma- ...si era incredibil ce vedeam, auzeam, simteam...
povesti lipsitie de orizont si innecate intre aburi de beci si fete pustii fiecarei seri, laolalta cu pusti de 15, 16 ani febrili si narcotici, cu indivizi dubiosi, perversi, hazardati in afirmatii gratuite, domnisoare stabile si de cariera, bombonici pupacioase, ritmicitati asimetrice de oameni seci ca dry muscatul, obositi, catraniti.... un micut maglavais
oare stau impreuna pentru ca le e frica sa fie singuri, sunt satuli de ei insisi, de momentele in care raman doar cu ei, si cu nimicul pe care il plimba dintr-un loc in altul si de la un om la multi altii...e oare mai convenabil, e mai comod, mai obisnuit? e mai safe and secure sa te stii ocrotit de prezenta lor hieratica? de limbajul lumii imaginare pe care ti-o imprima pe retina?
cum e sa stai sa astepti un astfel de om, noapte de noapte...in fiecare seara...o absenta aproape palpabila... sa poftesti dupa cuvintele scapate in scarba la "unde ai stat pana la ora asta", sa razi la glumele ipocrite si talambe despre alte femei, desper fetite, despre betie, despre cat de mult te-ai ingrasat si ce cearcane urate ai, la penibilitatile incoerent parafrazate si imposibil de urmarit, sa te prefaci ca nu simti parfumuri si gusturi straine pe haine, pe suflete, prin par....sa nu vrei sa stii cate maini au mangaiat si cate lamai au impartit buzele in seara asta....cate jocuri inventate si cate ocoluri de bloc pana sa il nimereasca pe cel corect...?
si cum sa nu ii spuin cat de mult il iubesti cand vine acasa mort de beat, pisat pe un crac si dupa ce a incercat liftul cu stomacul si iala de la usa cu capul!
si imagini desalate, strambe, spaime care trec...palmele se ating in taine...e un momet in care ai vrea sa crezi pana si tu...ca figura stramba, ironica, rece..o vezi doar inversata intr-o oglinda sparta!

uita-te mai bine...du-te mai aproape...gusta...oglinda aia sparta esti tu...

Vagabondaj sentimental…

Ieri eram la aniversarea mea de 13 ani. Astăzi mă chinui să mă duc la duş, mă mint cu îmbrăcămintea, cu aşezatul scaunelor. Mă simt ca o mâţă jigărită, alungată de căldura din cuvăntul “acasă”, care leneveşte pe un covor străin, sub pianul dintr-un salon pe care îl pipăie cu privirea pentru prima dată.

Am 30 de ani şi trei de când m-am lăsat de fumat. Mai bine zis 3 ani de când se ştie oficial, printre cunoscuţi, că nu mă intoxic vigilent cu tutun şi că nu mă mai victimizez languros pe tema mărcilor de ţigarete luate pe sub mână, din piaţă de la ruşi. Trei ani de când plec destul de ofuscată când cineva îşi afumă frustrările în preajma mea, şi tot atâţia de când pufnesc zgomotos când cineva mă întreabă : “Şi…., cum e? Cum ai reuşit? Cum rezişti?”

Peste o lună e ziua mea de nume. Şi eu am piciorul în ghips. Nu mă pot mişca. Parcă şi gândurile s-au oprit brusc, au stat în poziţie de drepţi până când am trecut cu vederea peste ele. Simt că dacă le dau drumul o iau razna şi mă pleznesc în somn peste gene. Şi e iar frig. Mă las singură cu mine, sunt crudă.

Dacă nu visez? Dacă răceala albă care îmi ţine piciorul ţintuit între perne nu e poveste?

Atunci, de ce zăresc fugar, cu coada ochiului în goana trenului, papuci gumoşi, coloraţi şi bombaţi. Tocuri, zăbrele, şireturi albe, roşii, verzi, catarame de plastic, flecuri mov. Stau cuminţi, milităreşte, şi sfidează legile prafului în aşteptarea mea. E minunat de unde am avut eu atâtea cifre şi linii să le transpun în forme palpabile, în limite ce mi-au umplut mai târziu rafturi, cutii, cămări.

Mâine mă cuprind în brumă, şi când mă priveşti, o să mă evapor. Aşa rece, albă şi imobilă cum nu sunt. Până la urmă poate că mi-ar zâmbi ideea universului în cerc şi cub. Poţi să alegi ce vrei. Vedem numai în două dimensiuni. În faţă şi în spate, la dreapta şi la stânga. Aşa că dacă ai fi la câţiva centimetri deasupra mea, ar fi sinonim deportării tale în ani lumină. Tot nu aş reuşi să te văd. …….“dar dacă ai descoperi cum să te uiţi în sus, eu aş fi acolo”.

Undeva e un om schimbat care învaţă să mă aştepte....

daca ai sti cum iti vine, te-ai mai chinui sa probezi?

ma uit de ceva vreme la tine. nu te vad bine pentru ca nu stiu cum esti. te-ai dizolvat de pe retina mea din clipa in care ai intrat pe usa. tragi de mine sa plecam. nu vrei sa mergi undeva anume. ti-e rusine ca daca ramai aici uiti sa mai mergi. te asezi stingher, te ridici buimac. calci stramb si peste toata dezordinea gandita a lucrurilor din minte.
te intinzi ca o guma pe asfaltul incins si mi te-ai prins de calcaie inainte sa imi ridic picioarele din podelele trecutului.
degeaba tipi acum
esti o urma incomoda
pe talpa mea.
te aud mereu. parca am stat prea mult in scalambaielile decibelilor dati la maxim si acum si pocnetul unui cauciuc in intersectia de la favorit e o bataie de inima.
o auzi in timpane
o simt in gat!

mine si cu mine de vorba pe o scara de troleu

mi-e frica de oameni necunoscuti din troleu care se ridica prea devreme sa it idea locul, sau care nu se ridica deloc, dar trag cu coada ochiului incercanat si injectat inspre tine. De cei care intra inaintea ta pe aleea intunecata care duce acasa. Mi-e frica de insignifiantii care te buzunaresc ostentativ si vulgar din priviri, de cei care te masoara din cap si pana in talpile roase si decolorate de “intellectual” (ca si asta e o moda, si prinde bine) la intrarea in vreun imputit de subsol, care iti cer buletinul si nu stiu sa calculeze daca ai 18 ani ori peste, unde lipsesc lautarii de prost gust si curvele, dar unde sunt inlocuite cu succes de minore agitate regulamentar de bar, de boxe, de sticle de bere si fum. E si asta un mod de a te scoli, de autoinstruire.

Se poarta domnii fara ocupatie, artistii liberi, nonconformistii, culorile si ticneala auditiva.

Se poarta fetele mai plinutze, pt k, nu-i asa, nici una nu mai avem 16 ani.

Se poarta fularele in toiul caniculei si al prafului si conversii in zloata troienelor. Se poarta che…exact…ce?

Palariile de che, tricolurile cu che, buclele si havanele. Pana si mirosul trebuie sa fie compatibil cu che. Dar cel mai important : se poarta punkul! Peste tot, fara varsta, fara obligatii. !

Se poarta ramele groase private de placerea dioptriilor, cartile ravasite de atata plimbat dintr-un loc in altul si de la geanta la ruxac. Se poarta accentual pe nas si raraiala, licorile nuantate, buzele arse de soare, naturaletea comerciala, si nepasarea mercantila.

Se poarta multi cercei, multe gat-legauri, masina de la firma, impresiile de salariu nemaivazut si nemaipomenit, stou-rile inteligente, fine si ironiile subtile, crestele, movurile si moravurile, fumatul, idiotii, mersul cu metroul, gratarul la sfarsit de saptamana, plimbarile prin europa, mamele tinere, ursul la mure, chelnaralaia, tugi-tugi, personalitatile multiple, depresiile, nevrozele, griul existential, cinefilii, expertii in vinuri, in fineturi si in mancare exotica, firile revoltate, neplacute, se poarta artistii lipiti, muzicienii tzipatori, diferentele ireconciliabile, formulele, pildele, plictisul, turmele, me and the boyzzz….replicile tampite….caci deh, atata timp cat vor exista femei, vor exista si barbati tampiti facand lucruri idioate anti-gravitationale ca sa le impresioneze.

se poarta impresiile, merg scuzele, opacitatile, potriveala de nume, de date si de zodii, datul in stele si in bobi de cafea, datul de-a joaca si pozatul, se poarta incertitudinea, complexul, oboseala, se poarta destinul.

Si nu sta bine intotdeauna.

Se poarta vara la munte si iarna la mare, sau pe tren, sau…

Altadata se purtau bocancii, pletele, cortul, schitzele de mana, si sunetele direct din corzile instrumentelor, visele…

O sa imbatranim frumos…stiu!

the wonderer

Unde te uiti?

De ce te ridici sa pleci? Unde te duci ? ti se pare ca daca dipsari din campul lor vizual automat si printr-un buton minune o sa fi dus, sters pentru totdeauna si din spatele retinelor lor ? crezi ca maine or sa uite masinal si imediat ca ai stat acolo, ai incercat sa legi cateva propozitii, ca te-ai inmuiat tot cand ea a venit insotita de un altul, si ca ai plecat cu coada intre picioare ca un caine plouat, baguind niste scuze absurde ?ca te-ai ridicat penibil si crispat, varsand tot vinul de pe masa in poala ei?

ca nu te-ai uitat niciodata in oglinda pana sa te vezi cu adevarat intr-o dimineatza mahmura?

Unde te uiti cand cineva te fixeaza in troleu ?

unde te uiti cand iti atinge colegul de scaun accidetal mana in tren? cand iti cade scrumul din tigara pe fusta ei preferata?

Unde cauti punctul de siguranta, plasa de libera cadere in care sa poti sa te arunci pe spate cand nici nu mai sti al cui esti si pe ce lume traiesti ?

Cui ii zambesti cand iti lipesti nasul de bruma scursa de pe gamuri ?

cui te rogi?

cui ii raspunzi cand cineva intreaba cat e ceasul? cui ii zambesti in poze?

Te caznesti sa bati fiecare zi, in lung si in lat cu fiinta, ca ticaitul mocanit dar care niciodata nu a ramas in urma al ceasornicului care iti tine captiva copilaria, acolo sus, pe perete. Nu-l simti ?

De fiecare data cand iti treci mana prin par, cineva intreaba de tine….si acum e randul tau !

Te-am luat de maini si ceasului i-au sarit mustatile

Si mai departe, numai fum, si bruma, si frunze vestede pe langa bocancii mei desculti, uitati langa usa…

dailight breath

nici sarcastica, nici cuminte, nici cu si nici fara, nici copil si nici femeie, nici zi si nici noapte, nici alcool si nici cafea, nici rima si nici gand, nici alb nici gri
poate doar negru
cand rasare soarele

moon drip

cand cred
mi-e frica ca imi uit amintirile
lumile
filmele
de metrou
.
se dilueaza
se usuca
devin scoarte de vreme
si butoni de timp
pe care daca apesi
nu te mai trimit niciunde
.
se voaleaza sunetele inca din
cerul gurii
nearticulate
nerostite
rujate si
smochinite
.
nu sunt doar trecut
dar sunt trecut
in cea mai mare parte
.
ce o sa imi fac din lume
poate o sa iti spun
cand muzica ta
n-o sa mai scartaie
in apropierea
urechilor
mele
.

yes, i can write!
so if i do, i'd better share it!