Vagabondaj sentimental…

Ieri eram la aniversarea mea de 13 ani. Astăzi mă chinui să mă duc la duş, mă mint cu îmbrăcămintea, cu aşezatul scaunelor. Mă simt ca o mâţă jigărită, alungată de căldura din cuvăntul “acasă”, care leneveşte pe un covor străin, sub pianul dintr-un salon pe care îl pipăie cu privirea pentru prima dată.

Am 30 de ani şi trei de când m-am lăsat de fumat. Mai bine zis 3 ani de când se ştie oficial, printre cunoscuţi, că nu mă intoxic vigilent cu tutun şi că nu mă mai victimizez languros pe tema mărcilor de ţigarete luate pe sub mână, din piaţă de la ruşi. Trei ani de când plec destul de ofuscată când cineva îşi afumă frustrările în preajma mea, şi tot atâţia de când pufnesc zgomotos când cineva mă întreabă : “Şi…., cum e? Cum ai reuşit? Cum rezişti?”

Peste o lună e ziua mea de nume. Şi eu am piciorul în ghips. Nu mă pot mişca. Parcă şi gândurile s-au oprit brusc, au stat în poziţie de drepţi până când am trecut cu vederea peste ele. Simt că dacă le dau drumul o iau razna şi mă pleznesc în somn peste gene. Şi e iar frig. Mă las singură cu mine, sunt crudă.

Dacă nu visez? Dacă răceala albă care îmi ţine piciorul ţintuit între perne nu e poveste?

Atunci, de ce zăresc fugar, cu coada ochiului în goana trenului, papuci gumoşi, coloraţi şi bombaţi. Tocuri, zăbrele, şireturi albe, roşii, verzi, catarame de plastic, flecuri mov. Stau cuminţi, milităreşte, şi sfidează legile prafului în aşteptarea mea. E minunat de unde am avut eu atâtea cifre şi linii să le transpun în forme palpabile, în limite ce mi-au umplut mai târziu rafturi, cutii, cămări.

Mâine mă cuprind în brumă, şi când mă priveşti, o să mă evapor. Aşa rece, albă şi imobilă cum nu sunt. Până la urmă poate că mi-ar zâmbi ideea universului în cerc şi cub. Poţi să alegi ce vrei. Vedem numai în două dimensiuni. În faţă şi în spate, la dreapta şi la stânga. Aşa că dacă ai fi la câţiva centimetri deasupra mea, ar fi sinonim deportării tale în ani lumină. Tot nu aş reuşi să te văd. …….“dar dacă ai descoperi cum să te uiţi în sus, eu aş fi acolo”.

Undeva e un om schimbat care învaţă să mă aştepte....